Antreprenoarea din România cu afaceri de peste 100 de milioane de lei şi 1.200 de angajaţi: ”Vindem în 50 de ţări şi nu mai facem faţă cererii”

cepalis-fbn-romania„Încerc să procedez aşa cum spunea scriitoarea Olga Greceanu: «Tot ce faci în lume trebuie împlinit cu exaltare, cu înţelegere că ceea ce faci tu altul nu ar putea»” spune Doina Cepalis, fondatoarea Te-Rox, o afacere de familie membră a Asociației Family Business Network România

În urmă cu trei ani, împreună cu fiica ei, a pus bazele asociaţiei „Lumină şi dar”, prin intermediul căreia, prin implicarea lor exclusivă, întreţine, şcolarizează şi educă 30 de copii. „Am adunat câţiva copii, lipsiţi de familie, afecţiune şi educaţie – mie nu-mi place să le spun «copiii străzii»; din analfabeţi, au ajuns acum şcolari şi unii chiar premianţi. Prin susţinerea noastră, ei sunt iubiţi, îngrijiţi, pot merge la şcoală şi visează la lumi pe care doar mintea unui copil le poate plăsmui.”

În ceea ce priveşte implicarea mediului de afaceri în societate, ea sfătuieşte grupul din care face parte, de antreprenori, să se unească pentru o voce mai puternică. „Trebuie să conştientizăm că e bine să ne afiliem unor grupuri şi organizaţii care se potrivesc profilului nostru de business. Putem fi voce şi exemplu motivaţional  pentru  alţi antreprenori.” Grupul Te-Rox face parte din Asociația Family Business Network România, din organizaţia Campioni în Business, România Business Leaders.

Sursa: Business Magazin

Comments are closed