DMF Poliplast, afaceri de 8 milioane de euro din producția de ambalaje inteligente

DMF Poliplast

„2020 a fost un an atipic din cauza contextului pe care-l traversăm, dar per total, cererile au fost constante și variate. În prezent, producem pungi rezistente la temperaturi foarte scăzute, folii laminate cu bariera EVOH pentru ambalare automata și folii pentru caserole în care alimentele proaspete sunt ambalate într-o atmosferă controlată”, a declarat Diana Dărmănescu, managerul general al DMF Poliplast

 

 

 

„Suntem o firmă românească de familie. Ne-am înființat în anul 1991, firma a fost înființată de către părinții mei, Mihai și Florica Dărmănescu. Producția de ambalaje propriu zis a început în 1996. Începutul a fost greu, dar cu multă muncă și perseverență am făcut lucruri mari, am evoluat, astfel că, în acest moment, suntem la un punct în care suntem recunoscuți la nivel național precum un furnizor serios, de încredere și care furnizează întotdeauna produse de cea mai bună calitate”- Diana Dărmănescu

Mihai și Diana Dărmănescu, fondator și CEO DMF Poliplast

1996 – începerea producției de ambalaje din plastic prin achiziționarea primului extruder de folii din polietilenă

1997 – achiziționarea primelor mașini de sudat pungi și saci

1998 – achiziționarea primei mașini de imprimat în 4 culori

2005 -2006 – program investițional de mărire a capacității de extrudare și sudare

2007 – achiziția primei mașini de imprimat flexografica în 6 culori cu tambur central – SABA 6 SLV – Bielloni Converting SpA Italia

2011-2013 – realizarea unei investiții de cca 4 milioane EUR ce a constat în construcția unei fabrici cu o suprafață de cca 4000 mp în municipiul Focșani și achiziția de noi echipamente tehnologice: mașină de imprimat flexografică în 8 culori cu tambur central TELIA 8 FSC Gearless – Bielloni Convertig SpA Italia, mașină de montat clișee flexografice JM Heaford , laminator JULIA Superstar – Bielloni Converting SpA, burner compuși volatili – RELOX Germania.

2016 – preluarea conducerii societății de către Diana Dărmănescu, fiica soților Dărmănescu, consolidand conceptul de afacere de familie

2018 -2019 – Achiziționarea și punerea în funcțiune a unei noi mașini de imprimat de ultima generație ONYX XS – Uteco Converting SpA Italia

Asociația Family Business Network România reunește un număr de 27 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Președintele Family Business Network România este domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie  TEMAD și, alături de doamna Anca Vlad (Fildas/Catena), Adrian Mihai (FAN Courier) și Dan Ștefan (Autonom), Gabriel Marin (Omnilogic) și  Mihaela Hărșan (Secretar General) formează Consiliul Director Family Business Network România.

Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.

La acest moment, din Family Business Network România fac parte 27 de companii: ADREM INVEST, AGRICIN, ALL ELECTRICS 95, AMSET, ARENA CITY CENTER, AUTONOM, BOG’ART, CRIS-TIM, DINAMIC 92, DMF POLIPLAST, ELECTRA, EXIMTUR, FAN COURIER, FILDAS-TRADING, GLOBAL VISION, IVATHERM, MB TELECOM, M&M PRODUCT, NOVAINTERMED, OMNILOGIC, PIAȚA DE GROS, SECPRAL PRO INSTALAŢII, TECNOSTAR CONSULTING, TE-ROX PROD, TEMAD CO, TESTER GRUP, TRANSAVIA.

Surse:

  • https://dmfpoliplast.ro/
  • Forbes

Comments are closed