MARIUS ȘTEFAN, AUTONOM. SINGURUL AVANTAJ IMPOSIBIL DE COPIAT

Autonom Logo„Cultura e avantajul de ne-copiat. Angajează oameni buni. Dă-le autonomie, adică libertate plus responsabilitate. Libertatea să ia decizii și să greșească, pentru că doar așa învață. Limbajul nostru comun e construit pe valori. Rezultatele sunt doar consecința unui mod de a face business. Avantajul de necopiat este cultura organizației. ” Marius Ștefan fondator Autonom, afacere de familie membră a Asociatiei Family Business Network România (FBN România)

Marius și Dan Ștefan au fondat Autonom în 2005, iar astăzi conduc o companie în care informația este la vedere pentru toată lumea, inclusiv salariile, în care puterea de a rezolva probleme și a lua decizii nu este la ei, ci la echipă. Produc rezultate remarcabile constant, fără să pună nepărat performanța financiară pe primul loc.
Marius este un adept convins al învățării continue și a dus convingerea în companie, unde își obligă colegii să învețe și să citească. Studiază filozofia stoicilor greci, la care a ajuns prin jurnalul împăratului roman Marcus Aurelius, probabil una dintre cele mai bune cărți de ”dezvoltare personală”.

Sursa: Andreea Rosca

Family Business Network România (FBN România) a fost înfiinţată în anul 2012 și urmărește să popularizeze în România conceptul „afacere de familie” și potențialul afacerilor de familie pentru dezvoltarea economică și socială a României.

Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles. Pentru detalii vizitati www.europeanfamilybusinesses.eu

În acest moment membrii Asociației FBN România sunt antreprenorii ce dețin companiile: Adrem Invest, Agricin, All Electrics 95, Amset Prodexim, Autonom Services, Bog’Art, Cris-Tim, Dinamic 92 Distribution, Electra, Eximtur, FAN Courier Express, Fildas Trading, Ivatherm, Global Vision, MBT Telecom, M&M Product, Novaintermed, Omnilogic, Piaţa de Gros, Secpral Pro Instalații, Temad Co, Te-Rox, Tecnostar Consulting, Tester Grup, Transavia.

Comments are closed