Florin Madar – Forbes Business Heroes 2020

Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie Temad și Președinte al Asociației Family Business Network România

Domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie Temad și Președinte al Asociației Family Business Network România, face parte din Forbes Business Heroes 2020:

”În urmă cu 26 de ani, înființa Temad într-un garaj, având la început doar doi angajați. Compania fondată de Florin Madar, devenită unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul importului și distribuției de materiale auxiliare pentru construcții, a înregistrat profituri și creșteri permanente. Afacerile Temad au crescut constant pe parcursul celor două decenii și jumătate de activitate, însă perioada de criză a însemnat o adevărată provocare, cu toate că grupul a înregistrat profit pe toată durata acesteia.” Domnul Florin Madar obținând totodată și premiul “Forbes 100 Greatest Living Business Minds în 2017 și „100 Business Heroes” anul acesta (2020), numărându-se printre personalitățile importante care au marcat economia românească.

În 2019, Temad și-a majorat afacerile cu 9,6%, rezultatele ajungând la 194,8 milioane de lei.

 

Asociația Family Business Network România reunește un număr de 27 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Family Business Network România este membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles și este cea mai mare asociație europeană de profil.

Sursa: Forbes

Comments are closed