Opt companii cu capital privat românesc vor crea peste 1.000 de locuri de muncă în SUA

misiune economică USA

In cadrul unei misiuni economice finanţate de statul român cu peste 500.000 de lei, 20 de compani româneşti din domeniului IT&C  au semnat la Summit-ul pentru Investiţii SelectUSA, împreună cu alte 66 de companii din 12 ţări, angajamentul „Pledge to America’s Workers”, prin care îşi anunţă planurile privind crearea unui număr de aproape un milion de oportunităţi pe piaţă pentru muncitorii americani.

Printre companiile romanesti prezente la SelectUSA, s-a aflat şi UiPath, care s-a angajat să includă în programul său de pregătire şi formare privind RPA (Robotizarea automatizării proceselor) un număr de 750.000 de americani, în următorii cinci ani. De asemenea, reprezentanţii UiPath au vorbit despre povestea de succes a companiei şi elementele importante ale dezvoltării unui start-up.

„Opt companii cu capital românesc vor crea peste 1.000 locuri de muncă în Statele Unite ale Americii. Între acestea sunt companiile: Kineto Tech Rehab, NextGen Software, Oveit, Soft Galaxy, Tremend, UiPath, Zitec“, a spus Paula Pîrvănescu, secretar de stat şi şeful misiunii economice.

SelectUSA este evenimentul de cel mai înalt nivel dedicat promovării investiţiilor străine directe în Statele Unite ale Americii şi oferă oportunităţi de networking pentru companiile din România, care pot găsi aici finanţarea necesară pentru a-şi dezvolta proiectele şi a se extinde pe o piaţă atractivă şi dinamică.

Cele 20 de firme participante la misiunea economică românească în Statele Unite sunt: Mahal Trade SRL, Web Win Group Net SRL, Coduck Brothers SA, Gemini Solutions SRL, Kineto Tech Rehab SRL, CBN IT Software Solutions SRL, Connections Consult SRL, Aggranda Solutions SRL, Romanian Security Systems SRL, Holistion Software Consulting SRL, Zitec Com SRL, Tremend Software Consulting SRL, Thecon SRL, Special Travel Experiences SRL, Danirom Company SRL, CMD Software Espresso SRL-D, Softsynergy SRL, Circle Technologies SRL, Finacon International Consulting SRL, Linnify SRL.

Misiunea economică s-a desfăşurat în perioada 8-16 iunie, în cadrul Programului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat și a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în parteneriat cu Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS.

Surse: 

  • Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat –  „înființat în anul 2017, este instituția de specialitate a Guvernului României, care aplică Strategia și Programul de guvernare în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri, comerțului, antreprenoriatului și investițiilor străine, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei antreprenoriale a operatorilor economici.”
  • Ziarul Financiar
  • StarupCafe
  • Wikipedia

Comments are closed