Furnizorul integrat de servicii de mobilitate Autonom Services listează astăzi obligaţiunile de 48 mil. euro: dobândă de 4,11% pe an

Furnizorul integrat de servicii de mobilitate Autonom Services listează astăzi obligaţiunile de 48 mil. euro: dobândă de 4,11% pe anAutonom Services, cel mai important jucător independent de pe pieţele locale de leasing operaţional şi rent-a-car controlat de fraţii Marius şi Stefan Dan, va lista pe 8 decembrie 2021 la Bursa de Valori Bucureşti primele obligaţiuni corelate cu obiective de sustenabilitate (sustenability link bonds – SLB).

Compania a atras recent 48 de milioane de euro în cea mai mare finanţare antreprenorială cu obligaţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, bondurile urmând să fie tranzacţionate sub simbolul bursier AUT26E.

Bondurile din prima tranşă poartă o dobândă fixă în cuantum de 4,11% pe an, cu posibilitatea ajustării pe baza unui mecanism de step-up cu un procent de 0,30% pe an, astfel cum acesta este descris în cadrul termenilor şi condiţiilor finale. Maturitatea obligaţiunilor aferente primei tranşe emise va fi de 5 ani, data scadenţei fiind 23 noiembrie 2026.

Emisiunea face parte dintr-un program de ofertă prin care compania poate emite în mod repetat, de-a lungul următorilor cinci ani, obligaţiuni cu o valoare nominală de până la 250 de milioane de euro.

Bondurile din prima tranşă poartă o dobândă fixă în cuantum de 4,11% pe an, cu posibilitatea ajustării pe baza unui mecanism de step-up cu un procent de 0,3 pe an, cum este descris în cadrul termenilor şi condiţiilor finale.

„Piaţa se schimbă, avem nevoie de trezorerie, gestionăm foarte multe capitaluri. Ceea ce am mai făcut până acum şi nu excludem să facem şi în viitor constă în achiziţia de portofolii sau companii din domeniul nostru de mobilitate“, a spus Dan Ştefan într-o ediţie recentă a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi

Spre sfârşitul lunii noiembrie, Autonom Leasing a vândut un număr de 4.803 obligaţiuni, corelate cu obiective se sustenabilitate, la o valoare nominală individuală de 10.000 de euro. Operaţiunea a marcat prima emisiune de obligaţiuni verzi a unei firme locale, în contextul în care instrumentele respective erau folosite până acum de bănci.

„Este vorba şi de o securizare a finanţărilor pe viitor pentru că ne aşteptăm ca dobânzile să mai crească, putând fi un mediu destul de volatil, în care cei care au finanţare şi acces la finanţare stabilă vor fi mai protejaţi decât alţii şi se vor descurca mai bine“, adaugă Dan Ştefan.

Autonom, este o afacere de familie si membru fondator al asociației Family Business Network (FBN) România.

Asociația Family Business Network România reunește un număr de 27 de membri, număr ce este în creștere. Acești membri sunt lideri de piață în mai multe ramuri ale economiei naționale, cu o cifră de afaceri de circa 3 miliarde de Euro pe an și circa 18.000 de angajați. Președintele Family Business Network România este domnul Florin Madar, proprietar și CEO al afacerii de familie  TEMAD și, alături de doamna Anca Vlad (Fildas/Catena), Adrian Mihai (FAN Courier) și Dan Ștefan (Autonom), Gabriel Marin (Omnilogic) și  Mihaela Hărșan (Secretar General) formează Consiliul Director Family Business Network România.

Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.

Sigla Family Business Network România

La acest moment, din Family Business Network România fac parte 29 de companii:  Adrem,  Agricin, Amset, Arena City Mall, Autonom, Bog’art, Cristim, Dinamic 92, DMF Poliplast,  Electra, Eximtur, FAN Courier, Fildas/Catena, Flame Data Technologies, Global Vision, Imob Piatra Neamt, Integrata Pascani, Ivatherm, M&M Product, Novaintermed, Piata de Gros, Sandra Trading, Secom, Secpral Pro, Skela, Tecnostar,  Temad, Tester, Transavia

Surse: Autonom, ZF

Comments are closed