Florin Madar: Temad, are un buget de investiţii de aproape 1 mil. euro pentru digitalizare în 2021

Distribuitorul de materiale de construcţii Temad din Braşov, afacere de familie controlata de Florin Madar, a încheiat primul trimestru al anului cu rezultate mai mari decât aşteptările.

„Pe primele trei luni din 2021 suntem peste parametrii bugetaţi.Pentru anul 2021 am bugetat o cifră de afaceri de 43,5 milioane de euro“, spune Florin Madar.

Compania are un buget de inves­tiţii de 4,5 mil. lei (aproape 1 mil. euro) pentru digitalizare în 2021. Evoluţia bună din primele luni ale anului a venit deşi contextul pie­ţei de construcţii nu a fost unul favorabil.

sursa: ZF

Despre domnul Florin Madar, fondator Temad si  Președinte al Asociației Family Business  Network România, Forbes spune: 

”În urmă cu 25 de ani, înființa Temad într-un garaj, având la început doar doi angajați. Compania fondată de Florin Madar, devenită unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul importului și distribuției de materiale auxiliare pentru construcții, a înregistrat profituri și creșteri permanente. Afacerile Temad au crescut constant pe parcursul celor două decenii și jumătate de activitate, însă perioada de criză a însemnat o adevărată provocare, cu toate că grupul a înregistrat profit pe toată durata acesteia.”

Despre FBN Romania:

Asociaţia Family Business Network România (FBN România) a fost înfiinţată în anul 2012 și urmărește să popularizeze în România conceptul „afacere de familie” și potențialul afacerilor de familie pentru dezvoltarea economică si sociala a României.

În acest moment membrii Asociatiei FBN România sunt antreprenorii ce deţin companiile: ADREM INVEST, AGRICIN, ALL ELECTRICS 95, AMSET, ARENA CITY CENTER, AUTONOM, BOG’ART, CRIS-TIM, DINAMIC 92, DMF POLIPLAST, ELECTRA, EXIMTUR, FAN COURIER, FILDAS-TRADING, GLOBAL VISION, IVATHERM, MB TELECOM, M&M PRODUCT, NOVAINTERMED, OMNILOGIC, PIAȚA DE GROS, SECPRAL PRO INSTALAŢII, TECNOSTAR CONSULTING, TE-ROX PROD, TEMAD CO, TESTER GRUP, TRANSAVIA.

Carrefour, Volkswagen, BMW, Ford Motor, Fiat, Porsche, L’Oreal, Arcelor Mittal, Samsung Electronics, Auchan, Cargill sunt câteva dintre cele mai cunoscute companii din lume care sunt afaceri de familie.

Începând cu anul 2015, FBN România a devenit membră a European Family Businesses , cu sediul la Bruxelles. Pentru detalii vizitati  www.europeanfamilybusinesses.eu

sursa: ZF

Comments are closed